Gravimetrul lui Marian Ilea: o proză captivantă

Gravimetrul lui Marian Ilea: o proză captivantă Editura DirectMM.ro continuă să ofere cititorilor o perspectivă fascinantă asupra literaturii române, publicând săptămânal fragmente din volumul „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise” de Marian Ilea. Această treisprezecea parte include trei nuvele semnificative: „Casa din Piața Gorki”, „Vacek” și „Gravimetrul”.

Singurătate și întâmplări neașteptate

Lutz Korodi s-a adaptat vieții fără o parteneră, gestionându-și timpul cu grijă. Călătoriile la Debrecen l-au obosit. Gândurile îi erau adesea întunecate, iar obsesia pentru oficiul vamal din oraș îi acapara mintea. Într-o sâmbătă de martie, a întâlnit-o pe Victoria Drotliff, o fostă casieră a Burgtheater din Viena, care locuia în Pianul de Jos. Ea l-a salutat cordial și l-a luat de mână. „Așa procedez eu cu cei de la teatru”, și-a zis el, fără a contesta gestul, și a acceptat o plimbare în doi în aerul plăcut al serii. Primăverile din Medio Monte aduceau o blândețe aparte, dar martie aducea, de obicei, ploile scurte și noroioase, iar cerul se întuneca rapid, însoțit de tunete și fulgere.

Victoria s-a întors acasă „sătulă de lipsurile pe care le-am suportat la Viena”.

„Am început și un loc de muncă în bucătărie, la o cârciumă care servește gulaș. Dar nu a ajutat. Trăiam într-un dulap răsturnat, plin de paie și acoperit cu un pled. În spatele scenei. Mă spălam, domnule Korodi, la duşul actorilor”.

Ea s-a arătat pricepută în gătit, mișcându-se prin bucătărie ca și cum ar fi știut unde se aflau oalele, zarzavaturile și condimentele.

„Gulașul, domnule Korodi, este o mâncare consistentă. Dacă este gătită corespunzător, nu ai nevoie de mai mult de o masă pe zi. Nu îți va cauza disconfort, dacă îi elimini grăsimile. Nu ai, probabil, carne de oaie, dar ne descurcăm și fără. O să pun usturoi și pulpe de pui. Spune-mi, după ce guști, dacă observi vreo diferență”.

Când a văzut-o dezbrăcată, el a lăudat-o, simțind o fior de mândrie interioară: „Bravo, domnule Korodi, oricând ai nevoie de mine, spune-mi”. Îi tremurau obrajii, iar el nu înțelegea de ce unii negustori priveau cu neîncredere întâlnirile întâmplătoare. I s-a părut că tot ce s-a întâmplat între el și Victoria Drotliff a fost benefic. Victoria era o prezență delicată, dar nu îndeplinea toate așteptările sale.

Se simțea ca pe peronul gării când pleca la internat, când mama sa îl strângea la piept.

Gestul de rămas bun, cu obrajii lipiți de fereastra rece a vagonului. Aerul cald și răcoros provenind de la mâna care se mișca asemeni unei aripi de pasăre.

Nu a mai căutat-o ulterior, cum nici ea nu l-a căutat pe el. Simțea privirea ei spionându-l din fereastră, dar Lutz Korodi nu se întorcea, urcând greu spre Pianul de Sus, chiar dacă îi plăcea.

A consumat gulaș timp de patru zile, până când a ajuns să se plictisească de gustul acestuia.

Trecuseră deja trei zile de când nu mai coborâse pe strada Malinovski. A traversat, grabnic, intersecția cu bulevardul Regele Ferdinand, ușor aplecat ca și cum ar fi purtat o greutate pe spinare. Nu a participat la concertul domnului violonist Francisc Thury. Nimeni nu i-a simțit absența. „M-au uitat repede”, își zise Lutz Korodi. „Încă mai vedem”.

Îi făcea poftă prăjiturile din cofetăria Iuditei Zsombori, care pregătea și plăcinte cu brânză de oaie.

Îi lipseau bunătățile din chioșcul administrat de Hans Irimie Varga, unde cu doi creițari îți umpleai burta.

Consiliul orășenesc a decis, în unanimitate, să repare gropile din caldarâm, după o iarnă severă. Mașinile de fiert smoală au apărut pe bulevard.

Frații Spinetti s-au bucurat de un mare succes cu lecțiile de dans, iar tinerii făceau coadă pentru a se înscrie. Învățau toate stilurile de dans în cele cinci ore de curs.

Consilierii orașului evitau cârciumele. Aceștia erau familiști devotați, servind ca exemple de conduită în comunitate. Copiii lor se culcau devreme și se trezeau la primele ore pentru a repeta lecțiile.

Acesti consilieri citeau aceleași cărți, începând lectura la aceeași oră și discutând despre acțiunile romanului. Atunci când apăreau suspiciuni, votau, în unanimitate, interzicerea scrierilor necorespunzătoare din biblioteci.

Astfel, au fost expulzate lucrări ca „Ţapul”, „Femeia cu carne albă”, „Fecioarele orizontale”, „Fecioare la licitație”, „Triumful adulterului”, „Sexul de peste drum” și multe altele care generau rușine.

Consilierii au achiziționat patru exemplare dintr-o nouă lucrare. Se pregăteau să solicite interzicerea acesteia, dar până atunci o citau cu interes. Era intrigantă. „Ora sexuală. Tehnica și misterele sexualității” de Prunk nu putea rămâne în circulație.

„Poate dacă ar schimba titlul și câteva pasaje”, a sugerat consilierul Benea. „Ar putea să-l numească Tehnica misterioasă sau pur și simplu tehnici”, a adăugat consilierul Trif. „Atunci nu ar mai exista probleme”.

„Noi trebuie să păzim moralitatea, domnilor. O astfel de carte nu poate exista într-un oraș ca acesta”, a afirmat consilierul Nistor.

Acesti consilieri, Benea, Nistor, Trif și Matiaskovski, se îngrijeau cu atenție de locuințele lor și de proviziile pentru sezonul rece. Se strângeau ca viespiile într-un colț, obosiți, odihnindu-se pe timpul zilei și având grijă să conserve căldura necesară. Toți le erau datori și aveau responsabilitatea de a asigura un trai decent. Din când în când, se ridicau deasupra birourilor din clădirea Consiliului orașului, denumind această activitate „zboruri de curățare”.

Când venea vremea căsătoriei, îi chemau pe episcopi la ordine. Solicitau sala episcopală și organizau un concurs pentru a-și alege soțiile.

Se stabileau data, condițiile de participare, iar domnul consilier Benea propunea întrebările. Concursul era deschis publicului, permițând spectatorilor să se asigure că nimic nu era alterat. Cele mai capabile erau premiate. Domnul consilier Benea a votat pentru prima clasată, urmat de consilierul Trif și apoi Nistor. Ultima clasată era de obicei aleasă de consilierul Matiaskovski.

Pentru acest concurs participau douăzeci și patru de tinere din familii bune, elegante. Brunetele erau respinse de la început, fiindcă părul blond era considerat o emblemă a orașului.

Stând pe scaunele episcopale, tinerele redactau despre tema concursului: „Dorințele femeii față de soțul ei. Prezentare generală. Exemple. Concluzii”.

Întrebările pentru proba orală erau directe și necesitau răspunsuri clare, neacceptând lamentații.

„Vă place să gătiți?”, întreba consilierul Benea. „Cum se prepară curechiul acru și cel dulce?”, „Ce piese de teatru preferați?” sau „Vă plac hainele simple sau cele ornate?”.

La proba orală, consilierul Nistor punea întrebarea crucială: „Ce părere aveți despre educația și creșterea copiilor? Cum se concep și cum se îngrijesc după naștere?”.

După două săptămâni de la desfășurarea concursului, rezultatele erau anunțate, câștigând cele mai bine pregătite fete ale orașului.

Lutz Korodi le observa, le cunoștea. Se salutau. Se gândea că energia și eforturile consumate de consilierii locali, odată transformate în căldură, nu ar fi fost suficiente pentru a fierbe apa pentru o cafea.

(Va urma…)

Transparență AI: Acest material poate fi redactat sau structurat cu ajutorul unor instrumente AI și este verificat editorial înainte de publicare. Imaginile generate sau modificate cu AI sunt folosite cu rol ilustrativ.
*Informațiile au fost preluate din presa locală și naționala.

Ioana Dunca

Ioana Dunca este o jurnalistă locală pasionată de orașul Baia Mare și de poveștile care dau viață comunității. Cu un ochi atent pentru detalii și o voce calmă, dar fermă, Ioana documentează tot ce este important pentru băimăreni – de la știri de interes local și evenimente culturale, până la probleme civice și interviuri cu oamenii care contează. Scrie clar, echilibrat și mereu cu gândul la cititorii care vor să fie informați corect și la timp.