Cercetările efectuate asupra sănătății mentale sugerează că persoanele care au fost învățate să se definească prin realizările lor devin adesea conștiente de autoevaluarea progresivă, bazată pe capacitatea de a ajuta pe alții sau pe rezultatele tangibile pe care le obțin. Astfel, a face pauze poate părea o încălcare a normelor care sprijină un sentiment de suficiență și competență, conducând la o stare de disconfort interior.

Presiunea de a atinge așteptările externe

Teoria autodeterminării oferă o explicație suplimentară prin care se pot înțelege aceste dinamici. Potrivit acestei teorii, presiunea socială și așteptările externe pot transforma o necesitate fiziologică, precum odihna, într-o provocare psihologică. De multe ori, chiar și atunci când corpul solicită o pauză, gândurile pot să fie frământate de sarcinile neterminate, ba chiar impresionate de ideea de a nu fi productivi.

Drept urmare, momentele de relaxare devin un teren fertil pentru vina și îndoiala, iar realizările anterioare nu sunt suficiente pentru a elimina sentimentul de inadecvare. Aceasta se reflectă adesea în percepția negativă asupra timpului liber; atunci când timpul dedicat relaxării este perceput ca o risipă, activitățile recreative devin mai puțin plăcute și, în anumite cazuri, chiar neplăcute.

Învățarea de a accepta odihna

O abordare constructivă pe care Ardusătan o propune constă în reîncadrarea atitudinii față de timp. Astfel, ea sugerează reformularea gândirii cu privire la odihnă prin expresii precum: „Pot să fiu responsabil și în același timp să îmi permit pauze.”, sau „Chiar și având alte responsabilități, acum aleg să mă odihnesc.” Această schimbare de mentalitate poate duce la o coexistență dută între responsabilitățile cotidiene și nevoia de a te relaxa.

Psihologul oferă suport în domeniul psihoterapiei, lucrând cu diverse grupuri de vârstă, inclusiv cu copii și adolescenți. De asemenea, Ardusătan își desfășoară activitatea atât în cabinetul propriu, cât și pe platforme online, fiind cofondatoare a companiei Ardoria Impact, care se ocupă de consultanța organizațională. Experiența sa profesională include abordări de terapie care pun accent pe recunoașterea valorii personale în contextul nevoii de odihnă.

În concluzie, odihna nu ar trebui să aducă vinovăție, ci să fie privită ca o parte esențială și normală a vieții. Acceptarea pauzelor și reîncadrarea atitudinii față de odihnă pot contribui la un echilibru psihologic sănătos.

Informațiile factuale principale provin din comunicările autorităților și relatările presei naționale.

De reținut

Sentimentul de vinovăție asociat cu odihna este adesea rezultatul așteptărilor externe și al unei autoevaluări critice. Reîncadrarea gândirii poate ajuta indivizii să își permită momente de relaxare fără a se simți leneși. Oferind acest timp de odihnă, persoanele pot îmbunătăți nu doar starea emoțională, ci și eficiența lor în activitățile cotidiene.