Membrii Parohiei Ortodoxe Române din Tokyo au transmis sentimente de apreciere către toți cei care au contribuit la aceste progrese. „Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi până în acest moment! Apreciem și pe cei care ne vor sprijini în continuare!”, au afirmat reprezentanții comunității, evidențiind importanța colaborării în cadrul acestui mare proiect. Lăcașul, conceput în stilul caracteristic bisericilor de lemn din Maramureș, a fost realizat printr-un proces logistic neobișnuit, în care structura a fost prefabricată în România de meșteșugari tradiționali, demontată și transportată pe căi maritime în Japonia.

Lucrările de asamblare și instalare a bisericii de lemn au început între 29 aprilie și 19 mai 2026. În această perioadă, călugări români, direct implicați în construcția originală, au călătorit în Japonia pentru a coordona și a supraveghea executarea lucrărilor. Fundația a fost realizată de o companie locală japoneză începând cu 1 aprilie, iar acoperișul din tablă va fi montat de o altă firmă de profil din Japonia, evidențiind o colaborare culturală remarcabilă. Deși turla este finalizată, activitățile de construcție continuă, iar etapele următoare includ instalarea acoperișului, construirea scărilor de acces, a catapetesmei și a pridvorului, toate esențiale pentru finalizarea lăcașului de cult. Părintele Daniel Corîu, parohul român din Tokyo, a menționat speranța de a oficia prima liturghie în noua biserică până la sfârșitul lunii mai 2026.

Lăcașul este situat în Minami-Alps, prefectura Yamanashi, în imediata apropiere a primului cimitir ortodox din Japonia, un alt proiect remarcabil al comunității românești. Acest cimitir, dedicat credincioșilor ortodocși de diverse naționalități, a fost înființat în ianuarie 2024, după un proces birocratic ce a durat aproximativ trei ani. Crearea acestui spațiu de înmormântare a avut ca scop respectarea tradiției creștine, care susține înhumarea, în contrast cu incinerarea, o practică mai frecventă în Japonia. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în martie de către părintele Daniel Corîu, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Autonome din Japonia. Un gest simbolic a fost prezența unui preot budist de la templul din vecinătate la ceremonia de sfințire.

Părintele Daniel Corîu, singurul preot ortodox român din Japonia, își desfășoară activitatea în această țară din 2013 și îngrijește o comunitate de aproximativ 200 de familii, majoritatea româno-japoneze. El a subliniat provocările semnificative legate de construirea unei biserici într-un context cultural și legislativ diferit, dar și importanța credinței și a ajutorului divin în depășirea obstacolelor. Parohia Ortodoxă Română din Tokyo a obținut recunoașterea oficială din partea autorităților japoneze în august 2020, un proces laborios ce a durat patru ani și a necesitat eforturi considerabile din partea credincioșilor. În 2017, parohia a cumpărat o fostă biserică catolică în Tokyo, care a fost renovată și sfințită în 2020, devenind astfel un punct de referință liturgic stabil pentru comunitate.

Prezența ortodoxă românească în Japonia are rădăcini istorice, chiar dacă sporadice, cu ieromonahi basarabeni ca Anatolie Tihai, care au contribuit la misiunea ortodoxă în secolul al XIX-lea, alături de Sfântul Nicolae al Japoniei. Reluarea organizată a activității misionare românești a început în 2008, la solicitarea comunității, când Patriarhia Română a trimis primii preoți. Actualul proiect al bisericii din lemn, dedicată „Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou” și „Învierii Sfântului și Dreptului Lazăr”, este o mărturie a credinței și identității românești într-un cadru cultural îndepărtat. Realizarea acestuia este posibilă datorită contribuțiilor continue ale donatorilor, care sunt considerați ctitori și pomeniți în cadrul serviciilor religioase oficiate în acest lăcaș.

De reținut

Pentru comunitățile din Baia Mare, un astfel de demers, deși la mii de kilometri distanță, subliniază importanța păstrării identității culturale și religioase. Este un exemplu de cum comunitățile, chiar și cele mai mici și dispersate, pot conecta spiritualități semnificative. Deseori, în tumultul cotidian, uităm de impactul simbolurilor și a rădăcinilor noastre. Această biserică maramureșeană din Japonia este o dovadă de devotament și solidaritate, care ar trebui să ne inspire să valorizăm și să sprijinim mai mult valorile locale. Un sfat util este că sprijinirea inițiativelor culturale și religioase, chiar și la scară redusă, contribuie la întărirea comunității și la crearea unor legături mai strânse între membrii acesteia.